Dar sa nu va prictisesc cu aceste detalii.

Constat din ce in ce mai dez modul vadit de instigare la violenta impotriva cainilor. Chiar daca aparent articolul este despre ce alte solutii s-ar putea gasi, altele decat eutanasiere. Vad un titlu care aduce a dezbatere cu pareri pro si contra, ma bucur, iata! un jurnalist cu suflet, da de unde.., de obicei ultimul paragraf propune totusi eutanasierea ca singura solutie aplicabila in Romania. Ba ca nu sunt bani, ba ca nivelul de civilizatie din tara a ramas repetent in generala, orice argument care sa lase impresia cititorului ca doar eutanasierea ne scapa de cainii nedoriti.

Nu sunt absurda, dar prea seamana toate articolele astea, chiar seamana a manipulare, dar despre asta am scris un post mai demult.

Daca apare un articol cu o persoana publica care sustine punctul de vedere al ONG-urilor si a iubitorilor de animale, la 15 minute apar cel putin 30 de comment-uri care mai de care pline de ura unde poti invata cum poti ucide orice vietate cu orice materiale,  cat mai ieftin si cu efort minim, ca de romanul pe langa ca nu este civilizat ii si lenes. Sa  ne amintim doar reactile presei de orice fel la interviul Printesei Maja, asta este nu tot romanul stie engleza si daca in ziar sau la TV au zis ca ne-a facut in fel si chip neamul (mandria nationala vad ca infloreste pe timp de criza)  credem.

Am mai facut o descoperire, daca te declari iubitor de animale e posibil sa o incasezi, devine periculos in anumite circumstante. Eu am incasat-o doar verbal de la o colega de servici, deranjata ca Patrocle (unul dintre cateii din curtea firmei) care sta pe presul de la intrarea in firma. I-am spus ca doar nu ii prost sa stea pe ciment si sa dardaie de frig, vai… ce mi-am auzit. Persoanele care nu iubesc animalele, din observatiile mele, manifesta un dispret si un dezgust enorm pentru noi astia care dam mancare la caini. Am fost surprinsa ca haraneam cateii cu resturile de la masa de pranz, nici asta nu ii bine, mai bine ii dadeam mancarea la unul care cerseste ca nu are de mancare. Normal ca i-am raspuns ca respectivul poate sa lucreze si nu sa astepte mila. Iar am fost apostrofata cum mie imi este mila de caini si de oameni nu? Pai cum ajut cainele si intorc spatele cersetorului? Cersetorul care imi da cu mancarea in cap ca el vrea bani pentru bautura sau tigari sau aurolac. Unde ajunge lumea asta?

Ce sa fac, este ironic, rad nervos dar problema este ca vad acest comportament nu doar la anumite persoane ci si in presa, in media. Peste tot suntem incurajati sa ne uram intre noi si sa uram animalele. Ele sunt de vina ca nu merge tara asta asa cum trebuie.

Ma resemnez iau portia dubla de nicotina si scriu inca un post. Am citit pe un forum propunerea urmatoare al unui iubitor de animale: sa ne facem un oras al nostru al celor care respecta oamenii si animalele in egala masura. La inceput ideea mi s-a parut ironica, dar incep sa cochetez cu plecarea in acest oras utopic

In ultimele zile m-am simtit groaznic. Incercam sa cred ca din cauza vremii, a cetii de afara, dar nu. Groaza si durerea resimtita in ultimele zile au o alta cauza. Voi povestii un episod si vedem la ce concluzii ajungem.

In luna ianuarie o catelusa din curtea firmei unde lucrez a fatat 8 puiuti, foarte draguti si catelusa ii ingrija cum putea mai bine, in ciuda celor -10 grade de afara. Impreuna cu cateva colege iubitoare si ele de animale ne-am ingrijit de hrana pentru mama si pentru puiuti. M-am bucurat cand am vazut cat de repede cresc , au inceput sa manance si hrana solida, ce mai, s-au facut rotunzi si dragalasi. Dimineata cand ne vedeau, impreuna cu mama iesau din culcus si isi asteptau portia din acea zi, mi-au intrat la suflet si am incercat sa fac tot posibilul sa le gasesc stapani.

Toate bune si frumoase. Le-am facut poze, le-am distribuit pe Facebook, pe diferite grupuri pentru adoptie, am luat legatura cu adapostul de animale din judetul Arad. Cei de la adapost mi-au spus ca nu ii pot lua din cauza ca nu mai au locuri, dar s-au aratat binevoitori sa posteze poze cu fiecare catelus in parte pe pagina lor de internet pentru o mai buna vizibilitate a catelusilor si pentru a creste sansa lor de adoptie.

Bucuroasa luni am mers la servici inarmata cu camera foto sa le fac poze dupa program. Ca in fiecare dimineata m-am indreptat catre culcus. Mi s-a parut suspect ca  nu ma intampinat nici o codita, nici un latrat, culcusul era pustiu. Am lasat mancarea acolo, nu m-am alarmat deoarece ma gandeam ca puiutii sunt maricei deja si poate exploreaza zona impreuna cu mama lor. La ora plecarii am verificat culcusul, parasit de altfel.

A doua zi am aflat ca o colega a strans puii si i-a parasit pe camp. In acel moment mi-a venit sa strig, un gol imens urmat de dezamagire m-au inundat. Trebuie sa mentionez ca lucrez in Arad, intr-un oras, intr-o firma serioasa, unde nu te astepti sa intalnesti monstrii sau ucigasi. Dar se pare ca ucigasii si monstrii stau pititi sub chipuri care zambasc. Dezamagirea mi-a fost accentuata de faptul ca acea colega este un om credincios, care merge la biserica si toate cele.

In urma discutiei cu persoana respectiva am ramas perplex. Nu intelegea ce a facut rau. Ea a facut un bine, a scapat firma de caini, cand i-am amintit de eforturile mele de a steriliza puiutii si de a le gasi un stapan pur si simplu a zis ca si de pe camp ii poate lua cine vrea. I-am explicat ca puiutii erau inca dependenti de mama lor, iar faptul ca i-a aruncat pe camp le-a semnat sentinta la moarte. O moarte chinuita, marcata de foame si frig. Am adus in discutie faptul ca si animalele sunt fapturile lui dumnezeu, dar nici acest argument nu a tinut in fata ipocriziei pocaintei crestine, … cica dumnezeu iubeste numai oamenii nu si cainii.

Nici un argument, nici timpul meu, nici eforturile mele de a le gasi stapani nu au contat, trebuia sa scape de caini ca si asa sunt prea multi, iar noi (colegii care iubim animalele) le tot dam de mancare. Deci dupa logica bolnava a unui criminal trebuie sa impiedicam cainii sa ajunga la hrana ca ei sa moara lihniti, si gata.

Din pacate nu am putut sa ajut acesti puiuti.

Inchei fiind in continuare oripilata de nepasarea si de ignoranta unor oameni, pentru mine aceasta persoana este un criminal, un monstru care cu sange rece a ales sa nu loveasca direct ci sa chinuie mai intai. Sansele puilor lasati pe camp sunt minime.

Nu pot sa inteleg si nu vreau sa inteleg cum un om educat si competent in aparenta poate actiona in acest fel, putea macar sa ma atentioneze stia de eforturile mele de a le gasi stapani, sa imi dea un advertisment, as fi incercat sa iau puii si sa ii duc in alta parte in grija cuiva. Astfel de mentalitate este greu de schimbat, persoana in cauza fiind convinsa ca a actionat corect, nici o urma de remuscare, nici un gand despre soarta cateilor parasiti. “Ferice de cei saraci cu duhul…” continuarea o stiti si voi.

Filip este un metis de Fox Terrier, are aproape 8 ani.

Vreau sa va povestesc prima mea intalnire cu Filip, la sfarsit tragem concluziile.

L-am cumparat din porbagajul unei Dacii albe, nu cred ca voi uita amanuntul acesta niciodata. In porbagaj era el si inca un fratior care sa sizem era mai dezvoltat decat el. Nenea care ii vindea sustinea sus si tare e e caine de rasa, ca ii sanatos tun, ca mananca bine, chiar le-a dat de mancare in fata noastra, saracii mancau de numa’, deci caine cu un apetit sanatos = un caine sanatos. L-am luat in brate si nu l-am mai putut lasa inapoi, am vrefuzat sa merg sa vad alti caini, Dacia era parcata chiar la intarea pietei de animale din Arad. NU si nu eu l-am vrut, era cat un sobolan dar atat de frumos. O.K. au dat ai mei 150 lei pe el si l-am luat acasa.

In drum spre casa am observat ca era putin sperios dar mai ales ca mirosea tare a benzina. Nu-i nimic il spalam se obijnuieste cu noi… Am ajuns acasa i-am dar sa manance si apoi l-am scos la o plimbare. Surprizele atunci au inceput. Filip era foarte sperios, de abia ca puteai sa te plimbi cu el, era in permanenta speriat de oamenii ce veneau catre el, de masini, de alti caini, de umbre, cand s-a obisnuit cu mine si a inceput sa aiba incredere se cerea in special seara in brate.

Dupa un timp majoritatea acestor ciudatenii i-au trecut si aveam un catelus normal, jucausi, fericit. Intr-o zi m-am intalnit pe strada la ora plimbarii cu o fata care avea si el un Fox asemanator cu al meu. Din vorba in vorba am ajuns la concluzia ca am cumparat cateii de la aceiasi persoana. Ea m-a intrebat ingrozita daca am avut probleme cu al meu pentru ca catelusul ei era mai tot timpul bolnav. I-am explicat de problemele de anxierate pe care ea le-a confirmat. Apoi mi-a povestit ca a aflat cum erau tinuti acesti catei inainte sa ii cumparam. Cainii de “rasa” erau tinuti intr-un garaj fara lumina fara plimbari (de aici probabil si mirosul de benzina), mancare li se datea putina ca si asa erau multi, in jur de 10, si nu prea putea sa scoata prea muti bani cu ei, nefiind de rasa pura.

Sa ne intoarcem la prima vizita la veterinar. Eu stiam ca am cumparat un catelus de 4 luni, la vet am aflat cu stupoare ca Filip avea undeva la 6 luni, doar ca era subnutrit si de accea arata mult mai mic.

Pe la 8-9 luni au inceput problemele medicale, catelusul era anemic, ii trebuiau multe vitamine, si incercam sa ii  rezolvam carenta de calciu pe care o avea. Problemele au culminat cu o displazie de sold, care a fost rezolvata cu o opratie (ii multumesc celui mai grijuliu veterinar din cati cunosc). Dupa aceasta operatie totul a fost bine o perioada pana cand a inceput sa faca crize de tremurat, insotine cu dureri de burta si voma, ne-am chinuit asa cativa ani pana cand veterinarul ne-a sugerat sa il sterilizam. In urma operatiei si-a dat seama ca avea o problema la testicule care ii provocau acele crize.

Din aceasta poveste reiese doar trecutul medical al Domnului Filip, care este important pentru concluziile care le voi trage la final. In acesti ani alaturi de Filip am petrecut momente speciale si am inteles de ce cainele este cel mai bun prieten al omului. Nici eu nici familia mea nu ne-a parut rau niciodata ca avem un catel sensibil ci am incercat sa facem tot posibilul sa ii dam o viata cat mai fericita alaturi de noi. Dupa displazia de sold nimic nu era mai frumos decat sa il vedem cum topaie pe canapea sau in parc.

Sa trecem la concluzii.  Sterilizarea cainilor de companie care nu au valoare chinologica, este recomandata sau char obligatorie, zic eu. De ce sa ii complic viata cainelui inutil doar pentru ca eu sunt ignorant si nu inteleg ca un caine fie mascul sau femela nu are nimic de pierdut in urma sterilizarii. Este acelas caine, doar un pic mai calm in sezonul de imperechere. Sterilizarea duce la controlul cainilor aruncati pe strada , deci viitorii comunitari. Nu fi egoist! Infiaza un catelus, daca nu ai valente de handler sau de crescator de caini de rasa, pentru ce ti-ai dorii in caine de “Firma”. Cainele oricum nu este un fashion statement, deci daca iubesti animalele nu conteaza ca este un metis sau de rasa pura. Si oricum si cu un mix poti participa la anumite concursuri de frumusete sau agilitate, care sa iti confirme ca al tau catel este cel mai frumos/destept.

Un caine este un angajament de incredere si o responsabilitate enorma, un suflet care te asteapta sa vii de la servici/scoala si sa ii acorzi afectiune si timp, un caine poate fi cel mai frumos si bun prieten, un caine ar trebui sa fie companionul tau nedespartit.

Sa trec la titlul ales pentru acest articol, cum sa faci din om neom. Iei o stire de mana a II-a, si nu spun de mana a II-a pentru ca moartea unei femei nu inseamna ceva, dar de mana a II-a datorita interesului care o astfel de stire ar trebui sa il genereze, ii aplici un titlu bombastic un pic de lectura din cursurile de manipularea maselor si GATA. Pam Pam uite cum poti sa faci din om neom. Nu stirea in sine cauzeaza transformarea ci manipularea si mesajele subminale transmise de ea. Nu o sa ma apuc sa povestesc evenimentele deoarece cred ca orice am care a respirat in ultima saptamana a auzit, a vazut, a fost bombardat cu imagini si opinii.

Problema neomului iese la suprafata daca faci o analiza a unor comentarii si chiar a articolelor de Blog, oameni care se pregatesc cu mic cu mare sa omoare cainii comunitari cu cele mai grotesti mijloace posibile, fiindu-le alimentata ura de cascadele de emisiuni TV care in loc sa ofere un dialog rational continua cu instigarea la violenta atat asupra cainilor cat si a ONG-urilor. Oamenilor cu initiativa li se baga pumnul in gura, nu sunt lasati sa vorbeasca sa isi continue ideile, sa argumenteze. Prezentatorii sunt interesati doar de scandal privind cu ura orice interventie intelectuala pe care imediat o ironizeaza “Ia-i domne pe toti acasa daca ii iubesti”.

Si eu iubesc animalele, cainii in special si sunt contra oricaror manifestari violente atat asupra animalelor cat si a oamenilor. Dar sa revenim la manipularea maselor, in facultate aveam un curs care se intitula putin altfel dar ideea era aceiasi. Daca vrei sa treci in umbra un subiect care posibil ar declansa suparari din partea maselor (si cu totii stim ca in Romania nu ducem lipsa de tot felul de subiecte de interes public care ar leza actuala clasa politica, ex: problema scumpirii nejustificate a carburantilor, spatiu Schengen, coruptia, etc.) iei o stire o “impachetezi” frumos (a se citi bombastic) si o arunci catre mase. De aici in colo efectele se pot observa lesne in evenimentele din ultimele zile legate de cainii comunitari. Oamenilor le-a fost indreptata atentia catre un alt subiect. Trist este ca animale nevinovate sufera.

Inchei tragand un semn de alarma! Spuneti nu violentei fata de animale, nu eutanasierii, si va rog incercati sa va pastrati intacta libertatea de opinie!